"În opinia mea, nu poţi iubi o altă persoană dacă, mai întâi, nu te iubeşti pe tine însuţi, iar a te iubi pe tine însuţi nu înseamnă a-ţi iubi Eul. Acesta nu e decât egoism, înseamnă a-ţi cunoaşte şi manifesta Sinele, miezul interior al fiinţei tale. Dar chiar spunând asta, nu simt că m-am exprimat corect. Mai degrabă e un fel de a te da la o parte din calea iubirii. Sinele, iubirea - acestea sunt sinonime. De fapt, tu nu faci nimic. Doar încetezi a mai fi un obstacol. Într-un anumit sens dispari, adică încetezi a mai crede că eşti un anumit individ, capabil să iubească pe cineva. Tu nu poţi iubi cu adevărat pe nimeni. Însă poţi lăsa iubirea să curgă prin tine, să se îndrepte către un om, poate doi sau chiar o colectivitate, dacă puterea ei este mare. Chiar şi în această afirmaţie este un neadevăr. Iubirea curge dar nu spre cineva anume. Se întâmplă ca cineva anume să fie pe direcţia ei. Este ceva similar cu parfumul unei flori. Ea nu a înflorit pentru o anume persoană, nu rmăreşte anumiţi oameni cărora să le pretindă "Mirosiţi-mă!". Ea doar îşi răspândeşte arfumul. Cineva poate fi în preajmă şi se va bucura. Norocul lui. Bucuria florii nu depinde de existenţa acestei persoane sau de existenţa acestor persoane, dacă e vorba de un grup. Floarea se bucură de propriul ei parfum, de faptul că îl poate răspândi în jur. Cam aşa este şi cu iubirea. Iubirea este parfumul fiinţei tale. Şi se manifestă într-un singur caz: atunci când ai înflorit."
Fragment din cartea "Ghidul Ilumiarii pentru lenesi" Adrian Nuţă
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu