"Lumina să ne fie calauză!"
Se afișează postările cu eticheta invitaţie la lectura .... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta invitaţie la lectura .... Afișați toate postările
joi, 25 octombrie 2012
Recuperarea Aspectului Feminin al Divinului
„Şi Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a spus: creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţil;şi stăpâniţi peste peştii mărilor, peste păsărilor cerului şi peste orice vieţuitoare care mişcăpe Pământ." geneza 1:28
În tradiţiile religioase care îmbrăţişează o divinitate masculină, Divinul este văzut ca o forţă care există în ceruri, departe de noi. în Vest, am ajuns să credem că, pentru a fi aproape de Dumnezeu, trebuie să muncim din greu la relaţia noastră cu El, rugându-ne şi sacrifi-cându-ne.
Simţim că trebuie să câştigăm dragostea şi atenţia Creatorului nostru, care ne-a aruncat afară din Paradis, pentru că am îndrăznit să mâncăm din pomul cunoaşterii binelui şi răului. După povestea străveche, trebuia să rămânem ca nişte copii - dar, gustând din fructul pe care Dumnezeu ni-l interzisese, ne-am demonstrat independenţa, l-am trezit mânia şi ne-am condamnat singuri să ducem o viaţă de muncă grea şi nefericire, uşurată numai de graţia lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, în teologiile mai vechi, feminine, nu eram niciodată aruncaţi afară din Grădină, sau separaţi de Dumnezeu. (De exemplu, aborigenii australieni nu au fost scoşi afară din Eden, şi nici africanii sub-saharieni sau indienii americani). în schimb, ni se oferea Grădina, pentru a fi administratorii şi îngrijitorii ei. Potrivit acestor credinţe, Divinul îşi pune forţa Lui vitală în seminţele pe care le plantăm în pământul bogat şi fertil. Noi exprimăm acel potenţial, extinzându-ne odată cu Divinitatea, atunci când purtăm fructul care hrăneşte întreaga omenire. Laika, cei care îmbrăţişează acea teologie veche, feminină, ar spune: „Suntem aici, nu numai pentru a creştem porumb, ci şi ca să creştem zei". Cu alte cuvinte, participăm efectiv, împreună cu Divinul, în co-crearea universului nostru. Recunoaştem că totul în lumea noastră este sac"
Fragment din cartea "Cele patru introspecţii" de Alberto Villoldo Ph.D. Leia Mais…
Etichete:
invitaţie la lectura ...
Ghidul Iluminarii pentru leneşi
"În opinia mea, nu poţi iubi o altă persoană dacă, mai întâi, nu te iubeşti pe tine însuţi, iar a te iubi pe tine însuţi nu înseamnă a-ţi iubi Eul. Acesta nu e decât egoism, înseamnă a-ţi cunoaşte şi manifesta Sinele, miezul interior al fiinţei tale. Dar chiar spunând asta, nu simt că m-am exprimat corect. Mai degrabă e un fel de a te da la o parte din calea iubirii. Sinele, iubirea - acestea sunt sinonime. De fapt, tu nu faci nimic. Doar încetezi a mai fi un obstacol. Într-un anumit sens dispari, adică încetezi a mai crede că eşti un anumit individ, capabil să iubească pe cineva. Tu nu poţi iubi cu adevărat pe nimeni. Însă poţi lăsa iubirea să curgă prin tine, să se îndrepte către un om, poate doi sau chiar o colectivitate, dacă puterea ei este mare. Chiar şi în această afirmaţie este un neadevăr. Iubirea curge dar nu spre cineva anume. Se întâmplă ca cineva anume să fie pe direcţia ei. Este ceva similar cu parfumul unei flori. Ea nu a înflorit pentru o anume persoană, nu rmăreşte anumiţi oameni cărora să le pretindă "Mirosiţi-mă!". Ea doar îşi răspândeşte arfumul. Cineva poate fi în preajmă şi se va bucura. Norocul lui. Bucuria florii nu depinde de existenţa acestei persoane sau de existenţa acestor persoane, dacă e vorba de un grup. Floarea se bucură de propriul ei parfum, de faptul că îl poate răspândi în jur. Cam aşa este şi cu iubirea. Iubirea este parfumul fiinţei tale. Şi se manifestă într-un singur caz: atunci când ai înflorit."
Fragment din cartea "Ghidul Ilumiarii pentru lenesi" Adrian Nuţă
Leia Mais…
Etichete:
invitaţie la lectura ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

